Daca dai un sens...

Am o cadere nervoasa. Nu vad rostul acestor lupte - bacul, admiterea, accederea pe o scara intelectuala cat mai inalta, acest snobism ultraexagerat pe care il avem toti ( inclusiv eu ), incercarea de a fi cat mai complicati, complexi, misterioasi, sa parem inteligenti, retro, posh, super fuckin mystici - sunt doar niste complexe si frustrari sincer penibile. Paradoxal desi realizez aceste lucruri nu ma pot rupe, sunt prea infectat, la fel ca voi toti. ( inclusiv ca scriu asta pe un blog, dar simt nevoia sa urlu pentru ca nu sunt in stare sa fac ceea ce trebuie )
Nu mai cred in vre-un Dumnezeu schitat de om ( inca o dovada a egoismului magnific al omului, sa ai impresia ca poti detine adevarul si poti intelege tot). Cu toate astea cred ca exista un nene' care a depus o energie extrordinara sa conceapa aceasta realitate. Tot timpul m-am intrebat daca mai poti numi un om viu, un om care nu aude, nu vede, nu simte, nu are miros, nu se poate misca sau vorbi. Si atunci ce inseamna viata ? - puterea noastra de a percepe realitatea inconjuratoare ?
Am ajuns sa cred ca nu exista greseli in viata. daca am trai vesnic da, dar inevitabil ajungem toti in acelasi punct - cu o secunda in fata morti - . Sunt un ipocrit, dap...in principiu, dar tu ti-ai analizat viata ? Unde ajungi dupa urmatoarea lupta ? Tocmai eu vorbesc care analizez fiecare virgula din viata mea, dar tocmai asta e problema ca nu ma pot abtine.
Se spune ca trebuie sa-ti dai un sens vietii, eu mi-am dat unul vietii mele, nu cred ca ar fi gresit ci doar ca alegerea e in sine o greseala.
Nu nu vreau sa-mi pun capat zilelor :)), cred ca viata e extraordinara, cred ca tot ce e mai frumos pe pamantul asta sunt lucrurile oferite de divinitate. natura, dragostea
In ziua in care vei auzi ca am plecat pe jos sa vad lumea ( si nu ma refer sa vad new york-ul :)), ci locurile care nu sunt facute de om). atunci vei stii ca m-am vindecat.

Mireasma zilelor de martie,
a lemn vechi turnat intr-un pahar
Si tutun infasurat intr-o hartie
Intr-un hamac sub un artar.
( flori de martie - eu )

Oare cat de mare o fi un banchet mare ?

Cu acest articol nu doresc sa jignesc pe nimeni....Exista undeva, probabil asa cum exista un cimitir al elefantilor, si un cimitir al neuronilor, care dintr-un motiv sau altul au murit. Le-as duce o floare, o lumanare, sa fac o pomana cu rebus sau sudoku, dar nu am suficienti bani sa-i trec pe toti la pomelnic - nu va faceti griji mai am destui.
In ultimul timp ucigasul lor de seama a fost "Banchetul" in toate formele sale, mic sau mare, alb sau negru, cu sau fara ceapa, light sau max. 70% din timpul auditiv al unei zile a fost sacrificat cu discutii despre banchet, fara ca eu sa-mi doresc asta.
Stres, nervi, transpiratie, orgolii, totul pentru un lucru care trebuie sa-ti aduca aminte de ceva fantastic.
Apoi banchetul mic, e o entitate de sine statatoare asemenea unui, spiridus, sau zana, in orice caz o entitate magica, fabuloasa pe care o vezi odata in viata ( stai intr-o camera alta decat cea personala si bei ) si pe care nu trebuie sa o ratezi.
Adevarul fiind spus, asemenea unei porcine care vrea sa slabeasca in ajun, si noi, care nu a fost niciodata un colectiv unit, dorim sa lasam falsa impresia unei super-corporatii a iubirii.
Chiar nu doresc sa strarnesc antipatii care inevitabil vor aparea, dar cred ca s-a ajuns mult prea departe. Sa nici nu mai vorbesc ca universul ne-a harazit cu niste profesori mirabolanti, urmeaza bacul, urmeaza admiterea, urmeaza cheltuieli, care toate vor ridica numarul mortilor neuronici.

Asa e si la voi ?

Carcase si bari nazale

Cu cat te lasi pocnic mai des de realitatea societatii, cu atat mai mult realizezi fragilitatea inimilor aparent impietrite intr-un corp care si el la randul sau este inserat intr-o carcasa artificiala.

Nu sunt putine momentele in care pur si simplu nu te mai recunosti ca specie in imaginea altor oameni – fie fizic, mental sau spiritual. Spre deosebire de majoritatea, eu incerc sa gasesc radaciniile acestor anomalii ( in toate cele trei stari mentionate ) si sa inteleg indeaproape fenomenul, decat sa-l judec. E foarte greu sa vezi persoana reala intre atatea mizerii, dar daca urmaresti un pic filmul evenimentelor din viata sa raspunsul va veni de la sine.

De ce ne auto-mutilam ?

Fizic – in general tocmai din cauze mentale si spirituale. Si aici apare un cerc vicios, fizicul e generat de minte si spirit, mintea si spiritul sunt degenerate de fizic. . Este interesant totusi faptul ca desi aceste persoane par a dori aceasta izolare, ele se lupta continu pentru a comunica. De obicei nu o reusesc. Apoi se intampla un lucru formidabil, desi alterati din toate punctele de vedere, asemenea unui vulcan, presiunea sentimentelor izbucneste la suprafata – moment in care noi privim si ne minunam si nu putem intelege totusi cat de normal este cineva anormal.

Creatorul a lasat aceasta portita, acest moment in care totusi revenim la originile primare umane, indiferent cat de departe de proiectul intial suntem. Omul nu poate controla multe forte din existenta sa, iar in acest caz forta proprilor sentimente poate sparge orice carcasa. De asemenea omul mai are in adanc undeva in el o voce, o voce care nu se poate minti, care la inceput sopteste, apoi urla si la final rasuna in intreg universul. Nici fizic nici psihic nu te poti regenera complet dupa o asemenea experienta, insa spiritul devine mai puternic daca te lasi coplesit de acea voce din interior.

Nu te poti minti singur, dar cu siguranta vei incerca!