Cu cat te lasi pocnic mai des de realitatea societatii, cu atat mai mult realizezi fragilitatea inimilor aparent impietrite intr-un corp care si el la randul sau este inserat intr-o carcasa artificiala.
Nu sunt putine momentele in care pur si simplu nu te mai recunosti ca specie in imaginea altor oameni – fie fizic, mental sau spiritual. Spre deosebire de majoritatea, eu incerc sa gasesc radaciniile acestor anomalii ( in toate cele trei stari mentionate ) si sa inteleg indeaproape fenomenul, decat sa-l judec. E foarte greu sa vezi persoana reala intre atatea mizerii, dar daca urmaresti un pic filmul evenimentelor din viata sa raspunsul va veni de la sine.
De ce ne auto-mutilam ?
Fizic – in general tocmai din cauze mentale si spirituale. Si aici apare un cerc vicios, fizicul e generat de minte si spirit, mintea si spiritul sunt degenerate de fizic. . Este interesant totusi faptul ca desi aceste persoane par a dori aceasta izolare, ele se lupta continu pentru a comunica. De obicei nu o reusesc. Apoi se intampla un lucru formidabil, desi alterati din toate punctele de vedere, asemenea unui vulcan, presiunea sentimentelor izbucneste la suprafata – moment in care noi privim si ne minunam si nu putem intelege totusi cat de normal este cineva anormal.
Creatorul a lasat aceasta portita, acest moment in care totusi revenim la originile primare umane, indiferent cat de departe de proiectul intial suntem. Omul nu poate controla multe forte din existenta sa, iar in acest caz forta proprilor sentimente poate sparge orice carcasa. De asemenea omul mai are in adanc undeva in el o voce, o voce care nu se poate minti, care la inceput sopteste, apoi urla si la final rasuna in intreg universul. Nici fizic nici psihic nu te poti regenera complet dupa o asemenea experienta, insa spiritul devine mai puternic daca te lasi coplesit de acea voce din interior.
Nu te poti minti singur, dar cu siguranta vei incerca!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu