O masca rade, o masca plange...

Teatru - viata, doar mult mai intens. Motivul principal pentru care imi place, pentru care il practic. In ultimul timp incerc sa vizionez cat de mult pot, iar in ultima saptamana am avut ocazia de a vedea 3 piese. Imi voi concentra atentia la 2 dintre ele. Prima Biloxi Blues, a doua O Noapte Furtunoasa.
La Biloxi Blues am ajuns din intamplare, la indemnul unui prieten. Mi-a fost prezentata ca o comedie, pusa in scena de elevii de anu' 4 din Bucuresti. Pai am zis ca am timp si e intrarea libera, deci nimic de pierdut - insa ce castig. Spectacolul absolut genial, si poate putin spus, 2 ore in care n-am avut timp sa imi trag sufletul intre reprize de ras isteric. Umor rafinat, subtil, si totusi accesibil tuturor, o interpretare foarte buna avand in vedere ca toti erau studenti , o exploatare intensa calitatilor fiecarui actor. Nu sunt specialist, nici pe departe. Dar am fost extrem de placut impresionat si mi-am pastrat zambetul pe buze toata ziua.
La O noapte furtunoasa m-am interesat de bilete cu 2 saptamanii inaite. Actori cunoscuti cu o anumita reputatie de la Teatru national din Bucuresti, o campanie de promovare destul de buna in oras, o piesa consacrata a maestrului Caragiale. Rezultatul - un spectacol grotesc, fara nici un fel de haz, umor vulgar si de prost gust, personaje liniare si o regie cel putin dubioasa. Aveam impresia ca ma uit la un ''sidcom'' romanesc facut de o trupa de duzina. Poate doar experienta unora dintre actori a impresionat pe unii. Am plecat destul de nervos, si dezamagit.
Nu cred in zicala: " La pomul laudat sa nu te duci cu sacul" , dar in cazul asta e perfect valabila. Dar sincer, ma bucur. In primul rand de faptul ca am vazut viitorul, apoi de faptul ca in sala cu mine ( care era plina ) erau indivizi de toate varstele, dar multi de varsta apropiata cu mine.
Dar pe primul loc ramane experienta.

Pentru a stii cel alb, trebuie sa cunosti negru, deci o piesa mai slaba nu strica din cand in cand - dar foarte rar.